Cautare site
www.ase.md Start | Facultati si Subdiviziuni | Parteneri | @ase.md | bibliotec@ | forum | Contact ro | en



Grigore Belostecinic Rector A.S.E.M.
Doctor habilitat, Profesor universitar

Curriculum vitae

Stimati vizitatori ai paginii www.ase.md.

Începând cu anul 1991, anul declarării independenţei Republicii Moldova, ţara noastră a pornit pe un drum dificil şi anevoios al transformărilor politice, economice şi sociale. În condiţiile economiei de piaţă, ce s-au impus ca o legitate obiectivă a istoriei, şi după desfiinţarea Uniunii Sovietice, ţara noastră s-a văzut nevoită să se constituie ca stat, practic, de la un nou început. În acele condiţii, dezvoltarea economiei naţionale devenise condiţia primordială pentru fortificarea statalităţii şi securităţii ţării. Iar printre noile realităţi s-a impus şi necesitatea deschiderii unei instituţii de învăţământ superior, care să facă faţă condiţiilor economiei de tranziţie şi, în primul rând, să pregătească specialişti de o calificare adecvată noilor exigenţe ale mediului economic.

Astfel, la 25 septembrie 1991, prin Hotărârea nr. 537 a Guvernului Republicii Moldova, a fost înfiinţată Academia de Studii Economice a Moldovei. Prin aceasta a devenit o realitate aspiraţia multor generaţii care practicau ştiinţa şi învăţământul economic în Republica Moldova şi care-şi doreau o instituţie de învăţământ superior independentă. A devenit posibilă şi integrarea învăţământului economic superior cu procesul de cercetare ştiinţifică, la fel şi o integrare pe verticală a diferitor nivele de învăţământ, pornind de la cel preuniversitar, universitar şi postuniversitar.

De la bun început, scopul instituţiei s-a axat nu doar pe pregătirea propriu-zisă de specialitate a studenţilor, dar şi pe educarea unei noi mentalităţi, în spiritul libertăţii de gândire şi acţiune, al pragmatismului şi al eficienţei vieţii.

Cu o deosebită plăcere vreau să menţionez că, în toţi aceşti ani, Academia de Studii Economice a evoluat ascendent, devenind principala şi, pentru moment, unica instituţie universitară de profil economic din ţară. Acum A.S.E.M.-ul reprezintă un complex universitar modern, în cadrul căruia activează 6 facultăţi, 27 catedre, o bibliotecă modernă, un Departament de Informatizare dotat cu tehnică performantă, câteva centre postuniversitare de instruire şi consultanţă, serviciile Masterat, Doctorat, alte subdiviziuni. Numele A.S.E.M.-ului îl poarta cu mândrie cei peste 18 mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, în A.S.E.M. îşi fac studiile peste 16 mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, activează 29 de doctori habilitaţi şi peste 200 de doctori în ştiinţe. Nivelul înalt al studiilor şi cercetările ştiinţifice profunde, tendinţa spre perfecţionare continuă şi abilitatea de adaptare la cerinţele societăţii ne-au plasat pe treapta celor mai atractive instituţii de învăţământ din Republica Moldova.

O importanţă deosebită în activitatea Academiei se acorda relaţiilor de colaborare cu alte instituţii de învăţământ şi centre de cercetare din peste 20 de state ale lumii, cu tradiţii valoroase în domeniul studiilor şi cercetărilor economice. Instituţia noastră este membru al Asociaţiei Universităţilor Europene (AUE), membru al Asociaţiei Universităţilor Francofone (AUF), membru al reţelei Universităţilor din Bazinul Mării Negre (BSUN), membru al reţelei Universităţilor Iniţiativei Central-Europene (CEI University Network). Relaţiile cu partenerii noştri au constituit un suport considerabil pentru implementarea metodelor performante de predare şi promovare a principiilor economiei moderne, iar în cadrul schimburilor academice numeroşi profesori şi studenţi au efectuat stagii la universităţi de prestigiu din străinătate. Un rol aparte revine implementării în instituţia noastră a stipulărilor documentelor de constituire a Procesului de la Bologna, accentul fiind pus pe calitatea studiilor, dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice şi perfecţionarea managementului universitar.

În încheiere, vreau să-mi exprim convingerea, că prin dezvoltarea învăţământului şi ştiinţei economice în ţara noastră, prin însuşirea acesteia de către toţi specialiştii şi marea majoritate a populaţiei, se va putea promova interesul naţional: dezvoltarea puternică a potenţialului economic al ţării. Ştiinţa economică şi pregătirea economiştilor trebuie privite ca pârghii principale ale schimbării mersului reformelor. Avem nevoie de o ştiinţă economică care să reflecte veridic şi profund realităţile actuale şi de perspectivă ale ţării noastre. Avem nevoie de o mai buna colaborare între universităţi, instituţii de cercetare, agenţi economici. Avem nevoie de o implicare mai mare a potenţialului ştiinţific economic în mersul reformelor. E de datoria noastră comună – să ne concentrăm eforturile pentru a obţine fiecare succesul său şi astfel să alcătuim succesul general.

Grigore Belostecinic,
Profesor universitar,
Rector al Academiei de Studii
Economice din Moldova

  Sa afli despre noi
Mesajul Rectorului
Cartea A.S.E.M.
  Sa inveti la A.S.E.M
Examene de Bacalaureat
Specialitatile oferite
Studii cu frecventa redusa
Studii de Master
Studii de Doctorat
  Sa te recreezi
Orarul b/o "Trandafir"NEW
Comisia de Etica
Radio A.S.E.M.
Forum Studentesc
Miss A.S.E.M. 2008
AIESEC
Orarul lectiilor

Start | Facultati si Subdiviziuni | @ase.md | lib.ase.md | forum | Informatii de contact

© Academia de Studii Economice din Republica Moldova 2005.
Concept si design: Axente Viktor. E-mail: viktor@ase.md
Vizitatori unici: Vizitatori unici
Total vizite: Total vizite